Fâșia Gaza are o istorie îndelungată. A fost locuită încă din anii 3300 î.Hr., iar acum este „infernul” pe Pământ din cauza războiului dintre gruparea teroristă pro-palestiniană Hamas și Israel.
Nu întotdeauna a fost așa. Puțini oameni știu semnificația denumirii Fâșiei Gaza. Puțini îi știu îndelungata istorie.
Ceea ce numim Gaza astăzi a fost o fortăreață egipteană antică construită pe teritoriul canaanit. Numele „Gaza” apare pentru prima dată în documentele militare ale faraonului egiptean Tutmosis al III-lea în secolul al XV-lea î.Hr. Pe tăblițele de cuneiforme neo-asiriene, Fâșia Gaza era cunoscută sub numele de Hāzat, potrivit lucrărilor „The Books of Kings”, editată de André Lemaire, și „Palestine: A Four Thousand Year History”, de Nur Masalha.
În limbile semitice, semnificația numelui orașului este „fierbinte” sau „puternic”. Numele ebraic al orașului este „Azza”. Potrivit lui Shahin, egiptenii antici o numeau „Ghazzat” („oraș prețuit”), iar musulmanii o numeau adesea Ghazzat Hashem, în onoarea lui Hashim, străbunicul lui Muhammad, care, conform tradiției islamice, este înmormântat în oraș.
Perșii l-au numit Hazanut, adică „comoară”.
Potrivit descoperirilor făcute de arheologi în situl la Tell as-Sakan („Dealul cenușei”), zona a fost populată din mileniul 4 î.Hr. Tell as-Sakan a prosperat pe măsură ce orașele canaanite au început să facă comerț cu egiptenii, cumpărându-le produsele agricole. Când interesele economice ale Egiptului s-au mutat spre comerțul cu cedru din Liban, Tell as-Sakan a devenit un port pentru navele care transportau mărfuri. Ulterior, a intrat în declin și a fost practic abandonat.
Gaza a cunoscut din nou o creștere demografică și economică atunci când populația canaanită locală a început să se așeze în Tell as-Sakan, în jurul anului 2500 î.Hr. În 2250, regiunea a experimentat un colaps total, iar toate orașele din regiune au fost abandonate până în 1300 î.Hr. Tell as-Sakan a fost distrus permanent odată cu războaiele dintre egipteni și hicsoși.
Un oraș care urma să devină Gaza a început să apară pe situl arheologic numit azi Tell el-Ajjul, în anii 1500. Acest oraș a servit drept capitală administrativă a Egiptului în Canaan și a fost reședința guvernatorului egiptean al regiunii. Era un punct de caravane de importanță strategică din cele mai vechi timpuri, dar și un hub comercial râvnit de marile imperii ale antichității. A fost sub controlul Egiptului timp de 350 de ani.
Stăpânirea directă a Egiptului asupra Fâșiei a luat sfârșit în secolul al XII-lea î.Hr., când „Popoarele Mării” au invadat zonele de coastă ale Orientului Apropiat și Africii de Nord. Imperiul Hitit, Regatul Mittani, Canaanul au fost distruse, iar Noul Regat Egiptean a intrat în declin. Fâșia Gaza a fost colonizată de filisteni (Peleset, după cum erau cunoscuți de către egipteni), posibil un „popor al mării” provenit din insula Creta după prăbușirea civilizației miceniene. A devenit parte din Philistia/pentapolis, o ligă a celor cinci cele mai importante orașe-stat ale filistenilor.
Gaza este menționată și în Vechiul Testament ca locul unde puternicul judecător israelit Samson a fost trădat de o femeie nazarită pe nume Delila, apoi capturat, orbit și închis de filisteni. El și-a găsit moartea după ce s-a rugat la Dumnezeu să-i redea puterile și să dărâme coloanele templului în care se aflau alți mii de filisteni care se închinau zeului Dagon.
Conform relatărilor biblice, Gaza a căzut sub stăpânirea israelită în timpul domniei regelui David, cel care la 12 ani, l-a ucis pe uriașul războinic Goliat cu o praștie în jurul anilor 1000 î.Hr. După divizarea regatului israelit în jurul anului 930 î.Hr., teritoriul filistenilor, inclusiv Fâșia, a devenit parte a Regatului Iuda. Profeții Amos și Țefania au prevestit că Fâșia Gaza va fi pustiită, citează Haaretz din Vechiul Testament.
„Aşa zice Domnul: „Pentru trei păcate ale Gazei, ba chiar pentru patru,
nu Mă voi întoarce,
din pricină că ei au dus în robie mari tabere de robi, ca să le dea în mâna lui Edom;
Pentru aceasta,
foc voi năpusti în zidurile Gazei şi palatele ei le va mistui;
Pe tot locuitorul din Aşdod îl voi stârpi şi pe cel ce ţine în mână sceptrul din Ascalon;
şi voi îndrepta către Acaron mâna Mea şi rămăşiţele Filistenilor vor pieri„, zice Domnul Dumnezeu.
(Amos 1:6-8, Vechiul Testament, Biblia).
Profețiile lui Amos și Tefania nu s-au adeverit prea curând! Filistenii au dispărut treptat din istorie, dar termenul „Palestina”, inspirat după denumirea acestui popor, a fost folosit pentru a numi coasta de sud-est a Mării Mediterane de lângă Siria încă de la sfârșitul mileniului II î.Hr.
În jurul anului 734 î.Hr., regele asirian Tiglath-Pileser al III-lea a invadat Fâșia Gaza. Asirienii au asigurat controlul asupra rutei comerciale cu mirodenii și bunuri prețioase din Arabia între Egipt și Levant. Fâșia a devenit astfel un nod comercial important sub control asirian.
Orașul a continuat să prospere ca centru economic semnificativ, în special în timpul domniei lui Sargon al II-lea, care a extins controlul asirian asupra Levantului. Orașul a trecut în mâinile babilonienilor sub Nabucodonosor al II-lea, care a cucerit regiunea în 601 î.Hr. În cele din urmă, Cirus cel Mare, l-a cucerit în 539 î.Hr.
Sub Imperiul Ahemenid, orașul a fost integrată în sistemul administrativ persan ca parte a provinciei Abar Nahara. A fost un nod important pe traseul dintre Egipt și Asia de Sud-Vest, fiind transportate mărfuri precum tămâie, smirnă, aur și condimente din Arabia și India către Mediterana. În 332 î.Hr., Gaza a opus rezistență forțelor macedonene conduse de regele Alexandru cel Mare. Orașul a fost cucerit după un asediu de două luni.
În asediul în care însuși regele a fost rănit, au fost omorâți 11.000 oameni. În secolul al II-lea î.Hr., Gaza a trecut sub controlul seleucizilor în timpul războaielor dintre diadohi. În 63 î.Hr., generalul roman Pompei a anexat orașul la provincia romană Siria. Orașul a continuat să prospere sub stăpânirea romană, devenind un centru economic major, renumit pentru comerțul cu tămâie și alte bunuri de lux aduse din Arabia și India. Populația orașului era diversă: greci, romani, evrei și arabi.
De-a lungul perioadei romane, Gaza a devenit un oraș important din punct de vedere religios, având un templu major dedicat lui Zeus. A fost și una din ultimele bastioane ale păgânismului în Orientul Apropiat până la creștinarea cu forța din secolele IV-V d.Hr. În perioada bizantină (secolele IV-VII), a devenit un important centru creștin, iar multe biserici au fost construite în oraș. Sfântul Porfirie, episcop al Gazei, este creditat cu distrugerea templului păgân dedicat lui Zeus.
Gaza devenise căminul unei grupări din ce în ce mai influente de comercianți arabi din Mecca, inclusiv Umar ibn al-Khattab, care mai târziu a devenit al doilea calif islamic. Muhammad a vizitat orașul de mai multe ori înainte de a deveni profet al islamului. În 634, orașul a fost asediat de armata Rashidun. Sosirea arabilor musulmani a adus schimbări drastice în Gaza. Bisericile sale au fost transformate în moschei, inclusiv Catedrala Sf. Ioan Botezătorul (anterior Templul lui Zeus), care a devenit Marea Moschee a Gazei.
Populația Ghazei a adoptat islamul ca religie relativ repede, iar araba a devenit limba oficială. Populația creștină a fost redusă la o minoritate nesemnificativă. În perioada Califatului Omeiad, creștinii și evreii erau taxați pentru a-și practica religia. Pe toată durata islamizării, exporturile de vin și măsline au scăzut, iar tot ținutul Palestinei a suferit un declin economic. Sub Califatul Abbasid, Gaza a devenit un centru pentru redactarea legii islamice.
În 767, Muhammad ibn Idris ash-Shafi’i a înființat unul dintre cele mai proeminente școli de drept ale islamului sunnit. După un război civil, orașul și-a revenit și a fost descris de cărturarii vremii ca „cel mai mare bazar” sau „bogată cu toate mărfurile”. Portul a suferit totuși din cauza luptelor dintre conducătorii Palestinei și a bandiților beduini care au perturbat rutele comerciale terestre spre oraș. Gaza a fost cucerită de fatimizii din Egipt.
Cruciații care au cucerit-o în 1100 susțin că au găsit Fâșia Gaza nelocuită și în ruine. Regele Baldwin III a construit acolo un mic castel în 1149 și a transformat Marea Moschee în Catedrala Sf. Ioan. În 1187, după capitularea Ascalonului, cavalerii templieri i-au cedat regiunea lui Saladin.
Sub mamelucii, orașul a redevenit un important centru comercial și au împrejmuit orașul cu ziduri noi. În secolul al XV-lea, orașul a redevenit un important loc de oprire pentru caravanele comerciale care călătoreau între Egipt și Siria. După invazia otomană din 1517, Gaza a fost integrată în Imperiul Otoman. Administrația otomană a organizat orașul în cinci cartiere; fiecare cartier avea o moschee și un școală. Orașul era renumit pentru comerțul cu cereale și textile, iar populația sa a crescut rapid.
La sfârșitul secolului al XVII-lea, populația Gazei se ridica la aproximativ 20.000 de locuitori, fiind un oraș cosmopolit, cu o comunitate evreiască activă, precum și o comunitate creștină. În perioada otomană, orașul a devenit un important centru de producție a mătăsii și pentru țesăturile fine.
În 1799, în timpul războiului dintre Franța și Anglia, Napoleon Bonaparte a atacat Gaza, dar a fost învins în bătălia care a avut loc acolo. Populația orașului a ajuns la aproximativ 25.000 de locuitori la începutul secolului al XX-lea, când a fost ocupată de britanici în timpul Primului Război Mondial.
Gaza a fost inclusă în Mandatul britanic al Palestinei și a beneficiat de dezvoltarea infrastructurii și urbanizare rapidă. În timpul războiului arabo-israelian din 1948, Gaza a fost ocupată de Egipt.
În 1967, în urma Războiului de Șase Zile, Gaza a fost ocupată de Israel, iar situația politică a orașului s-a agravat, devenind un focar de conflicte de atunci, culminând cu războiul dintre Israel și Hamas escaladat din octombrie 2023 în care și-au găsit sfârșitul peste 40.000 de palestinieni din Fâșia Gaza.
Citește și: 7 Octombrie: A trecut un an de la atacul HAMAS asupra Israelului. Ce s-a schimbat